MATSYA înseamnă în limba sanscrită „pește”. MATSYASANA, postura peștelui este una dintre cele mai eficiente ASANA-e din HATHA YOGA pentru purificarea energiilor din zona inferioară a abdomenului. Din punct de vedere subtil, această ASANA acționează pentru dinamizarea centrului energetic SWADHISTANA CHAKRA. Un aspect esoteric mai puțin cunoscut al acestei posturi este acela de sublimare a energiilor inferioare ale lui SWADHISTANA CHAKRA pe nivelurile superioare ale acestui centru de forță. Aceasta produce o rafinare a energiilor corespunzătoare lui SWADHISTANA CHAKRA și ajută totodată la eliminarea tensiunilor sau ale unor boli care au ca localizare aparatul genital.
Poziția inițială pentru realizarea acestei posturi este stând în genunchi. Înainte de a ne așeza, vom îndepărta cât mai mult călcâile, lăsând între degetele mari de la picioare o distanță de 5-6 cm. Astfel se formează un fel de albie în interiorul căreia așezăm fesele, venind cu bazinul între călcâie. Ne lăsăm apoi pe spate punând un cot la sol, apoi celălalt. În timpul mișcării de coborâre a trunchiului, mâinile se sprijină pe călcâie, iar genunchii rămân în permanență la sol. În faza finală a realizării acestei posturi, întindem mâinile pe sol, orientate cu palmele în sus, în prelungirea trunchiului și cu capul sprijinit pe zona occipitală, astfel încât vertebrele cervicale să fie bine întinse. Zona lombară trebuie să fie cât mai apropiată de sol. Dacă nu se poate pune șezutul în albia picioarelor, se poate plasa o pernă sub șezut sau sub zona lombară și se reduce apoi progresiv grosimea pernei.
Dacă în primele faze de practică resimțim dureri în anumite zone din trup, vom putea să depășim cu ușurință această perioadă concentrându-ne intens asupra punctelor sau zonelor sensibile, relaxând în același timp mușchii tensionați. În postura propriu-zisă ne vom concentra să percepem energizarea centrului de forță SWADHISTANA CHAKRA, atât cu energie cosmică ce coboară direct asupra zonei corespondente în trup, cât și a energiei telurice ce trece prin picioare, dinamizează SWADHISTANA CHAKRA, iar surplusul de energie continuă să ascensioneze spre zona capului. Sesizăm de asemenea relaxarea profundă a zonei inferioare a abdomenului, eliminarea tensiunilor, a stresurilor de natură sexuală. Resimțim o stare plăcută în întreaga ființă având ca focar de iradiere SWADHISTANA CHAKRA.
ASANA acționează asupra picioarelor, întinzând și redând suplețea ligamentelor. Ea are efecte benefice asupra poziției boltei plantare, având o acțiune binefăcătoare asupra a numeroase puncte vitale situate la nivelul picioarelor. Această ASANA acționează de asemenea foarte puternic asupra genunchilor, întinzând ligamentele și tendoanele genunchilor în sens longitudinal, fără a exista pericolul deplasării articulației.
Mușchii picioarelor sunt întinși, iar circulația sanguină prin picioare este mult încetinită. Deoarece picioarele sunt înzestrate cu mușchii cei mai puternici ai corpului, către aceștia pleacă arterele cele mai importante. Prin execuția specifică a acestei posturi se realizează o frânare a circulației la nivelul picioarelor, iar o parte a sângelui va fi deviat în special în zona pelviană și în cea abdominală.
MATSYASANA stimulează activitatea gonadelor care sunt principalele glande cu secreție internă, armonizând funcționarea acestora. Ea acționează benefic asupra centrilor nervoși din zonele lombare și cervicale, centri care vor fi mult stimulați.
În finalul execuției rămânem la sol cu picioarele întinse înainte și brațele pe lângă trup, relaxându-ne complet. Conștientizăm energizarea zonei lombare și cervicale, dinamizarea armonioasă a centrului secret de forță SWADHISTANA CHAKRA, sesizăm amplificarea stării de bine și totodată observăm eliminarea tensiunilor de natură sexuală. De asemenea, sesizăm sublimarea energiilor sexuale inferioare în energii elevate, rafinate, de natură spirituală. Această ASANA face să apară o stare de regenerare la nivelul întregii structuri fizice și are efecte de reîntinerire deosebit de puternice.