AYURVEDA examinează întotdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia întregului se reflectă astfel în bunăstarea părţilor componente. Învăţătura AYURVEDEI este profund holistică pentru că ea nu consideră în mod separat vreun organ sau vreun ansamblu de organe, pe care să le examineze distinct de restul fiinţei, şi nici nu separă în viziunea sa, corpul fizic de structurile mai subtile, invizibile.
Dacă vom privi cu obiectivitate în trecut, parcurgând întreaga istorie cunoscută a omenirii, vom realiza că de fapt ea (omenirea) nu s-a transformat la modul esenţial foarte mult în decursul acestui timp. Într-adevăr, tehnologia şi industria, dezvoltată şi permanent extinsă de către întreaga umanitate în prezent, a atins niveluri destul de avansate, însă cu siguranţă, alcătuirea corpului fizic uman, precum şi structura mentală a fiinţei umane este aproape identică cu aceea pe care au avut-o şi fiinţele umane de acum câteva mii de ani, fiind supusă aceloraşi tendinţe către afecţiuni sau boli ca şi în prezent şi având (în ciuda timpului) aceleaşi calităţi admirabile sau defecte condamnabile pe care fiecare fiinţă umană le prezintă şi astăzi, într-o anumită proporţie mai mică sau mai mare.
Din acest motiv, tradiţia neîntreruptă de mii de ani a sistemului AYURVEDA, susţinută de-a lungul timpului prin nenumărate experimentări practice ale principiilor şi metodelor sale, poate avea în prezent un cuvânt important de spus şi prin urmare ea va îndeplini, poate în scurt timp, un rol extrem de important pentru ocrotirea sănătăţii omului modern şi pentru armonizarea vieţii de zi cu zi a oricărei fiinţe umane. Remediile azurvedice, precum şi modalităţile practice de determinare a acestora în funcţie de fiecare situaţie particulară au fost atent experimentate şi verificate practic, de-a lungul timpului, de mii şi mii de către practicienii acestui sistem complet de vindecare. În aceste condiţii, principiile şi metodele sistemului AYURVEDA au rezistat cu succes probei celei mai dificile, cea a timpului.
La începuturile AYURVEDEI (în India antică, acum câteva mii de ani), oamenii nu aveau aceeaşi posibilitate de a controla mediul înconjurător aşa cum o poate face omenirea în prezent. Neavând nici un fel de tehnologie similară celei de care dispunem noi astăzi, fiinţele umane din acele timpuri străvechi nu au avut altă posibilitate decât de a se baza pe NATURĂ. Deoarece atunci le lipseau toate aceste sofisticate instrumente de care noi dispunem astăzi, ei au urmărit să-şi cultive în primul rând capacităţile lor intuitive şi pe cele de percepţie pe care noi astăzi le numim paranormale. Şi tocmai datorită faptului că ei trăiau chiar în mijlocul NATURII, le-a fost mult mai uşor să determine efectele vindecătoare ale plantelor, arborilor sau ale mineralelor, ale căror părţi constitutive le foloseau în alimentaţie sau în vindecare. Toţi aceşti înţelepţi ai NATURII au experimentat ei înşişi aceste remedii naturale, iar rezultatele obţinute au fost comunicate ulterior de ei, uneori prin viu grai, alteori în scris, de la o generaţie la alta. Toată această colecţie inestimabilă de cunoştinţe a fost apoi sistematizată şi codificată cu câteva mii de ani înainte sub forma sistemului AYURVEDA.
Înţelepţii antici care au studiat acest tezaur inestimabil de cunoştinţe, structurat sub forma sistemului milenar AYURVEDA au folosit propria lor minte în locul sofisticatelor computere utilizate astăzi. În acest mod ei au reuşit, de exemplu, să-şi dezvolte o inimaginabilă putere de memorare, astfel că fiecare practician ayurvedic reprezenta el însuşi o veritabilă comoară de cunoştinţe despre lumea vie. Mai mult decât atât, fiecare practician ayurvedic şi-a dezvoltat şi în acelaşi timp şi-a rafinat extrem de mult intuiţia, astfel încât el să poată direcţiona şi controla procesele de vindecare, utilizându-şi într-un mod corespunzător capacităţile sale intuitive. În acest mod, toate aceste fiinţe umane deosebite au reuşit să transforme AYURVEDA într-o veritabilă artă, descoperind şi revelând şi celorlalţi că scopul esenţial al acestui sistem practic este tocmai realizarea stării de sănătate spirituală perfectă, care este premiza esenţială a imortalităţii tainice a fiinţei umane.
Fiecare fiinţă umană a avut cel puţin o dată în viaţă dorinţa de a deveni nemuritoare. Cu toate că fiecare ştim atât de bine că tot ceea ce există, în mod inevitabil, mai devreme sau mai târziu va dispărea, cu toate acestea, fiecare dintre noi sperăm în secret, în intimitatea sufletului nostru, că poate bătrâneţea şi în final moartea va face o excepţie în cazul nostru. Înţelepţii Indiei de acum câteva mii de ani au urmărit la rândul lor să descopere misterul acestei realităţi incontestabile a vieţii şi a morţii. Ei au cuprins revelaţiile avute în anumite imnuri sacre (vechi scrieri ale umanităţii), care în marea lor majoritate sunt cuprinse în Vede (toate acestea alcătuind fundamentele culturii indiene). Astfel, scrierile sacre evidenţiază faptul că atât perfecţiunea spirituală, cât şi perfecţiunea minţii sau cea a trupului reprezintă condiţii la fel de importante pentru atingerea stării de nemurire, care reprezintă de fapt realizarea spirituală supremă.
În lucrările clasice de AYURVEDA se afirmă că:
„Deoarece AYURVEDA este benefică umanităţii, atât pentru viaţa ce se desfăşoară în această lume fizică, cât şi pentru viaţa ce va urma într-una din lumile (sferele subtile sau tărâmurile) în care fiinţa va continua să existe chiar şi după părăsirea corpului fizic (prin aşa zisa moarte), din acest motiv ea (AYURVEDA) este considerată de către înţelepţii cunoscători ai scrierilor sacre (Vedele) ca fiind cea mai sacră şi mai onorată dintre Vede”.
Înţelepţii cunoscători ai scrierilor sacre consideră că toate celelalte Vede aduc omenirii beneficii spirituale ce ţin într-o foarte mare măsură de realităţile subtile invizibile (de lumile subtile corespunzătoare). Însă, ştiinţa AYURVEDEI are ca obiect atât viaţa prezentă (în această lume fizică), cât şi aşa-numita viaţă viitoare (continuată după aşa-zisa moarte şi trecere într-una din lumile sau tărâmurile subtile astrale). Tocmai de aceea, fiind un ghid nepreţuit pentru sănătate şi acţiuni binefăcătoare, AYURVEDA este sacră prin excelenţă şi este onorată de către toţi înţelepţii. Mai mult chiar, fiind „o ştiinţă dătătoare de viaţă”, AYURVEDA este cea mai sacră dintre acestea.
AYURVEDA este o ştiinţă ce reprezintă un sistem complet de cunoştinţe specifice, teoretice şi practice care – aşa cum se precizează în lucrările de AYURVEDA – indică „ceea ce este adecvat şi ceea ce este neadecvat, ceea ce este fericit sau nefericit în condiţiile de viaţă ale fiinţei umane, precum şi ceea ce este favorabil sau nefavorabil pentru longevitate, ca şi măsura vieţii în sine”. Prin urmare, în conformitate cu această viziune tradiţională, viaţa oricărei fiinţe umane poate fi fericită (adică neafectată de boli fizice, psihice sau mentale), nefericită (care este opusul celei dintâi), ori bună (adică o viaţă binefăcătoare, devotată serviciului dezinteresat şi binefacerii pentru ceilalţi) sau rea (opusul vieţii binefăcătoare). AYURVEDA reprezintă deci o veritabilă Ştiinţă a vieţii, tocmai datorită faptului că ea „oferă indicaţii precise asupra stării reale a vieţii fiinţei umane„.
